305.

Tăcerea e ca o pecete pe un abis.

306.

Cerul e adăpostul meu; - ce importantă are dacă e singurul?

307.

A vorbi de rău despre oameni ne deprinde să-L defăimăm pe Dumnezeu; - dar, dealtfel, înseamnă că deja Îl defăimăm pe Dumnezeu.

308.

A ne ignora unii pe alţii e o mare greşeală; a ne ascunde unii de alţii e un mare păcat; a ne despărţi unii de alţii e o crimă.

309.

Cele mai mari evenimente nu le putem străbate decât în sensul în care ele sunt, cel mai mult, mici.

310.

Conflictul dintre săracul cel rău şi bogatul cel rău, trista şi aproape singura poveste ce există de prea mult timp şi la prea multe societăţi.

311.

Tristeţea privirii noastre în noi şi în jurul nostru;
Văzând cât de bine se face răul şi cât de rău se face binele.